Jidvei dispune de 3 crame, cu o capacitate impresionanta, de peste 270 de mii de hectolitri. Fie ca ajung la crama Jidvei, Blaj sau Balcaciu, boabele de struguri se vor transforma, gratie artei oenologului, în vinuri care pastreaza vocatia arealului viticol.
Crama Jidvei, data în folosinta în 1974, este cea mai mare dintre cramele companiei. Începând cu anul 1999, traditia a fost dublata de beneficiile tehnicii moderne, investitiile în aceasta crama urmarind optimizarea proceselor tehnologice în vederea asigurarii calitatii si tipicitatii vinurilor de Jidvei.
Odata intrat în labirintul de sali, descoperi mai întâi vasele în care se pastreaza produsul “viu”, în continua transformare. Aproape de ele, în vase mai mari de lemn, de 5.000 – 10.000 litri, se matureaza vinuri din cele mai cunoscute soiuri albe Traminer, Pinot Gris sau Feteasca Alba.
Tot aici, se regasesc cisterne de inox în care se pastreaza vinurile pentru a ramâne fructuoase, proaspete si tipice soiurilor din care au fost realizate.
Într-o alta sala, un sistem automatizat de monitorizare a fluxurilor din crama tine evidenta vaselor pline si goale, dar si a drumului parcus de vin în traseul spre îmbuteliere.
Asezat pe o colina ce pare sa vegheze Cetatea de Balta, Castelul Bethlen Haller a trecut de-a lungul timpului prin foc si sabie, pentru a deveni astazi simbol de pret al Jidveiului.
Actualul castel nobiliar a fost construit în perioada 1570-1580, în partea de nord-est a localitatii, si a fost refacut radical de contele Stefan Bethlen, între 1615-1624, dupa modelul castelului Chambord din Franta, cunoscut datorita unei foarte distincte arhitecturi renascentiste franceze.
În jurul acestui castel exista si legende, iar una dintre ele spune ca exista un tunel secret care leaga Castelul de la Cetatea de Balta si Castelul Bethlen de la Sânmiclaus.
Vinurile de Jidvei îsi trag seva din Podgoria Târnave, care se întinde falnic între râurile Târnava Mica si Târnava Mare. La 50 de kilometri de Alba Iulia, capitala de suflet a românilor, si 150 de kilometri de vechea cetate dacica Sarmizegetusa, Podgoria Târnave este inima unui loc plin de istorie si istorii, unele adevarate, altele imaginare, care dau farmec Transilvaniei.
În aceasta podgorie si-au gasit conditii prielnice de dezvoltare soiuri albe precum Feteasca Regala, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Feteasca Alba, Chardonnay, Muscat Ottonel si altele.
Odata cu schimbarile climatice, a fost posibila plantarea soiurilor de struguri negri în podgorie. Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot sau Syrah se transforma la început de toamna în vinuri roze, care încânta si seduc deopotriva.
Cu o suprafata întinsa de 2.500 hectare, compania Jidvei detine cea mai mare plantatie viticola din România si cea mai mare podgorie din Europa cu proprietar unic.
Conditiile pedoclimatice dau un cumul de caracteristici specifice zonei, explicând astfel vechimea milenara a culturii vitei-de-vie si calitatea vinurilor de Târnave.
Cel mai de pret dar cu care natura rasplateste priceperea viticultorilor este toamna, care vine pe vaile Târnavelor cu temperaturi moderate, uneori cu ceata persistenta, alteori cu zile însorite, favorizând acumularea zaharurilor si aromelor si pastrând cu grija aciditatea în limitele unui echilibru armonios.
Crama Jidvei
Adresa: Str. Garii, nr. 45
Jidvei, Judetul Alba
Telefon: 0258 881 881
Email: office.jidvei@jidvei.ro
Website: www.jidvei.ro