Antreprenorii și mediul de afaceri sărbătoresc “1 Mai Antreprenoresc” în comuna Corbi, județul Argeș, pentru a atrage atenția asupra acestei zone pitorești a României, ale cărei comori sunt încă nedescoperite, de la tradiții până la vechi așezăminte unice în țara noastră.
Inițiativa face parte din programul “Antreprenorești – Adoptă un sat”, derulat de fundația Romanian Business Leaders, care își propune să reînvie strălucirea satului românesc și resursele sale valoroase, prin stimularea proiectelor antreprenoriale locale.
“Satul românesc are un potențial care nu este pus în valoare din lipsă de cunoștințe și oameni. De ani de zile, aproape jumătate din România – dacă ne gândim că 44% din populația țării trăiește în mediul rural – este ca un giuvaier peste care se așterne praful, care își pierde strălucirea: tinerii își părăsesc familia și comunitatea și își pun la dispoziție forța de muncă și ideile altor țări.
Vrem să le arătăm cât de multe oportunități au chiar la ei acasă, să le deschidem perspective sustenabile. Importanța și atenția pe care o acordăm României rurale va face diferența asupra viitorului întregii țări.
1 Mai Antreprenoresc onorează acest spațiu și ne oferă ocazia de a ne bucura de el, așa cum este firesc.” – Daniela Marișcu, liderul programului “Antreprenorești” și CEO al companiei Aquatica Experience.
Ziua Internațională a Muncii va fi sărbătorită în Corbi cu mâncare tradițională preparată de celebrul chef francez Samuel Le Torriellec, unul din cei mai apreciați bucătari din România, care dezvăluie una dintre rețetele bucatelor pe care le va găti cu această ocazie: ???
“Citat chef Samuel – ce spune despre această rețetă, despre 1 Mai Antreprenoresc și programul Antreprenorești, despre mâncarea pe care o preferă în general oamenii de success și despre mâncarea tradițională românească și potențialul ei de a atrage turiști și consumatori”.
Rețeta – ????
Într-un peisaj de poveste, în mijlocul celui mai pur spirit românesc, antreprenorii români, alături de familiile și invitații lor se vor bucura de jocurile copilăriei petrecute la sat, al cărei farmec este de neuitat pentru oricine a avut această ocazie.
Înscrierile la “1 Mai Antreprenoresc” sunt deschise celor interesați, care se pot alătura inițiativei de a susține comunitatea din Corbi prin prezența lor, trimițând un mesaj la antreprenoresti@gmail.com sau la telefon 0727.575.954.
Antreprenorești – Adoptă un Sat: antreprenoriat la firul ierbii
Inițiativă demarată în anul 2016 de fundația Romanian Business Leaders 2016, programul „Antreprenorești – Adoptă un sat” își propune să identifice 10 comune din regiunile de sud, sud-est și sud-vest ale României în care există potențial și spirit antreprenorial.
În prezent, acesta include 4 comunități: Corbi (Argeș), Ghindărești (Constanța), Valea Stanciului (Dolj), Vultureni (Cluj-Napoca). Pentru fiecare afacere inițiată în aceste localități, echipa „Antreprenorești” asigură consultanță juridică și facilitează accesul pe piețe de desfacere.
Detalii despre proiect la http://antreprenoresti.ro/.
Despre Romanian Business Leaders
Înființată în anul 2012, fundația Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care asigură o platformă de acțiune și implicare socială pentru liderii din mediul privat.
Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Cei 200 de membri – antreprenori, manageri și profesioniști români – ai comunității RBL sunt ghidați de trei valori: încrederea în România, altruismul (dat de credința că bunăstarea societății poate fi obținută doar lucrând împreună și prin sprijin recipric) și integritatea.
Mai multe despre RBL la http://www.rbls.ro/.