Despre inovație, iterații agile și lipsa de control – cu Jaco Fok, Chief Innovation OMV Petrom; despre elemente de succes în consultanță care tot nu dau rezultatele dorite – cu Tudor Galoș, consultant de business, și alte 2 povești surprinzătoare cu fondatorul QUALITANCE – Ioan Iacob și sportivul de anduranță Andrei Roșu, la Fuckup Nights București, pe 7 mai.
Una dintre cele mai bune strategii de gestionare a unei situații de criză este să transformi impedimentele în oportunități. Sigur, ne confruntăm cu o situație fără precedent la nivel global, însă tocmai acum este momentul prielnic de a învăța și mai mult unii de la alții, de a ne sprijini în a găsi soluțiile optime pentru a depăși provocările momentului. Astfel, Fuckup Nights București merge înainte și pășește în online, unde se va întâlni cu un public global, după ce, pe 16 aprilie a participat la ediția națională a evenimentului, alături de Brașov, Cluj, Iași, Oradea și Timișoara.
Fuckup Nights București Vol. IV va fi un pariu câștigat cu vremurile care ne încearcă și care ne impun să ne adaptăm. Așadar, pe 7 mai, organizatorii FUN București vor prepara o nouă limonadă din toate lămâile pe care viața le-a oferit invitaților ediției – acele situații dificile din carieră pe care protagoniștii s-au răzbunat învățând din ele și transformându-le în povești și business-uri de succes.
“Cei cu care ne vom întâlni virtual sunt oameni pe care o criză nu-i va doborî atât de ușor, pentru că, de-a lungul timpului, au greșit suficient încât astăzi să gestioneze riscul, ca parte din procesul de business,” afirmă Diana Iosu, organizator Fuckup Nights București.
Invitații Fuckup Nights București Vol. IV sunt: Jaco Fok – Chief Innovation OMV Petrom; Ioan Iacob – CEO și co-fondator QUALITANCE; Tudor Galoș – consultant de business și Andrei Roșu – sportiv de anduranță, blogger, scriitor și vorbitor inspirațional.
Fiecare dintre ei are la dispoziție 8 minute pentru a povesti diverse episoade din foiletonul aventurilor lor din carieră. Moderatoarea acestei ediții va fi jurnalista de radio și televiziune Iulia Nagy. Mai multe detalii despre fiecare dintre aceștia sunt disponibile aici. Această ediție a evenimentului va fi exclusiv în limba engleză și se va desfășura live, pe platforma Zoom. Biletele pot fi achiziționate de aici.
“Obișnuiam să cred că inovația presupune multe incertitudini și e complicată, iar norocul joacă un rol semnificativ. Simțeam că fac atât de multe greșeli și că nu dețineam niciodată suficient control asupra rezultatelor. În prezent, pot să admit acest lucru cu seninătate și să o numesc <<iterație agilă>>, punând pe seama utilizatorilor din sesiunile noastre de prototipare de tip Design Thinking schimbările pe care le facem de-a lungul proiectelor.
Controlăm pe deplin mai degrabă procesul decât produsul final. Iar relația cu clienții o privim ca pe un punct mult mai bun în care ajungem decât ne-am fi putut imagina inițial. Eșecul s-a dovedit a fi esențial pentru succes”, declară Jaco Fok, Chief Innovation OMV Petrom, în linie cu prezentarea pregătită la FUN București.
La rândul său, consultantul de business Tudor Galoș mărturisește că “în septembrie 2017, când lansam afacerea mea de consultanță în marketing, aveam toate ingredientele pentru succes: o experiență vastă în marketing – peste 14 ani în diverse roluri de marketing management, certificări (de la Chartered Institute of Marketing and Kellogg School of Management), premii precum Stevie’s Awards, o rețea excelentă de contacte dezvoltată pe parcursul rolurilor mele de management din Microsoft și o familie iubitoare care mă sprijinea. Totuși, am reușit să eșuez cu grație. Haide să aflăm împreună de ce s-a întâmplat asta.”
Fuckup Nights București, parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Această mișcare globală care ia amploare cu rapiditate promovează, prin puterea exemplului vorbitorilor, concluziile constructive trase în urma nereușitelor profesionale.
Evenimentele au loc acum în peste 300 de orașe din 90 de țări din toată lumea, iar în România se organizează independent în alte 5 orașe (Brașov, Cluj, Iași, Oradea și Timișoara). La fiecare ediție sunt invitați vorbitori din diferite zone de interes precum business, cultură, divertisment, sport etc..
Edițiile anterioare Fuckup Nights București sunt surprinse aici: Vol I, Vol II, Vol III.
Fuckup Nights Bucharest Vol IV va avea loc virtual, pe platforma Zoom, în data de 7 mai, începând cu ora 19:00. Înregistrarea la eveniment se face aici.
Parteneri ai evenimentului sunt Virgin Radio, More Networking, Complice, Fonduri Structurale, Kooperativa Fru Fru, Carlsberg, IQAds, SMARK și Manager Express.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe pagina dedicată acestuia: https://fuckupnights.com/bucharest/, dar și pe Facebook: