Stagiunea Vară Magică, una dintre puținele manifestări de acest fel din Europa, a avut, de la debutul său din 2010, peste 90 de concerte, reușind astfel să se impună drept unul dintre evenimentele emblematice ale Capitalei.

Festivalul Internațional “Vară Magică”, aflat în acest an la a șaptea ediție, va celebra, prin concertele ce vor avea loc pe scena Ateneului Român, Centenarul Marii Uniri a României. Evenimentele vor avea loc în perioada 11 iulie – 29 august 2018.

În onoarea Centenarului, orchestrele care vor urca pe scena Ateneului Român, vor avea, simbolic, câte o sută de membri. Stagiunea va avea 12 concerte magice, iar deschiderea va fi făcută printr-un eveniment inedit și magnific – „Violoncellissimo 100” – sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, susținut de cei mai buni violonceliști români, reunind școlile de violoncel din capitalele provinciilor istorice, marcând astfel Marea Unire.

În ziua următoare, Lanto, organizatorul evenimentului, reafirmă valențele internaționale ale manifestării, devenită una dintre cele mai importante de profil ce se desfășoară în Europa în sezonul estival, reușind să aducă în fața spectatorilor peste 120 de interpreți, ca semn al colaborării dintre etnii.

Sub auspiciile muzicii lui Bach, români, maghiari și sași vor cânta în cor și orchestră, iar componenta europeană va fi întregită de muzicieni din Olanda, Germania și Ungaria. Spectatorii vor avea parte de surpriza unei prime audiții în România, întrucât membrii orchestrei vor folosi instrumente baroce, cu corzi de maț.

Muzicienii îi vor delecta interpretând oratoriul Matthäus-Passion, una dintre capodoperele muzicii sacre culte ale umanității, compusă cu aproape trei sute de ani în urmă pentru voci, cor dublu și orchestre. Titlul original se traduce „Patimile Domnului nostru Isus Hristos după Evanghelistul Matei”.

Următorul concert va avea loc pe va aduce pe scenă cele mai mari familii de muzicieni români din ultimul deceniu, respectiv cele ale lui Valentin Gheorghiu, Marin Cazacu și Gabriel Croitoru.

În recitalul din 26 iulie, cunoscutul violonist Alexandru Tomescu o va avea ca invitată pe pianista Sînziana Mircea, care, în 2017, a fost nominalizată la titlul de Young Steinway Artist, o distincție de elită acordată celor mai promițători tineri pianiști ai lumii.

Programul „Orchestre europene omagiază România” va etala lucrări interpretate de Orchestra Națională de Tineret a Germaniei, Orchestra Națională de Tineret a Spaniei, London School Simphony Orchestra, Wiener Jeunesse Orchester și Orchestra Națională de Tineret a Franței, ultima fiind și cea va încheia seria celor 12 concerte, în 29 august.

Acestor ansambluri li se vor alătura Orchestra Națională Simfonică a României și Orchestra de Tineret România-Moldova. În onoarea Centenarului, toate orchestrele care vor urca pe scena Ateneului Român vor avea, simbolic, câte o sută de membri.

De-a lungul anilor, stagiunea Vară Magică a adus pe scena Ateneului Român mari artiști ai lumii, precum Valentin Gheorgiu, Elisabeth Leonskaja, Mihaela Martin, Elena Bashkirova, Frans Helmerson, Emmanuel Sejourne, ori Peter Sadlo.

Printre orchestrele renumite care au concertat în cadrul acestui proiect se numără Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, precum și cele naționale, de mare calibru mondial, ale Franței, Germaniei, Austriei, Spaniei, Portugaliei sau Olandei.

Devenit unul dintre evenimentele culturale de tradiție ale Capitalei, până în acest an, stagiunea Vară Magică a reușit să adune la concertele sale, prin valoarea artiștilor și a prestației de mare clasă, peste 50.000 de spectatori.

Program integral FESTIVAL VARĂ MAGICĂ >>> https://goo.gl/Pc26X3

ORGANIZATOR: @LantoCommunication – www.lanto.ro | 0733 612 948 |office@lanto.ro