300 de sortimente excepţionale de vin, unele în premieră națională, vor fi expuse și degustate la a XV-a ediție a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST 2018
În anul binecuvântat al Centenarului Marii Unirii, organizatorii VINVEST, CCIAT si ADAR vă dau întâlnire la Timişoara, la cel mai mare eveniment dedicat vinului și unul dintre cele mai vechi şi de tradiţie evenimente din România, Salonul Internațional de Vinuri – VINVEST ediția a XV-a, care va avea loc în perioada 30 martie – 1 aprilie 2018 la Centrul Regional de Afaceri Timişoara.
Nu există nicio îndoială că vinul și gastronomia se numără printre cei mai puternici piloni ai identității şi unităţii naționale.Tocmai de aceea, ca în fiecare an, militant tenace (şi) pentru aceste eterne idealuri româneşti, Salonul internaţional Vinvest 2018 este o veche şi totuşi constant nouă oportunitate de a (re) descoperi cele mai îmbietoare vinuri și distilate din România. Succesul acestui eveniment este bine stabilit, mai ales că, de pildă, în 2017 am numărat 2800 de vizitatori.
De la văile Moldovei sau Munteniei până la dealurile Olteniei ori la țărmurile Dobrogei, prin Valea Târnavelor, Crişana sau Banat, viticultura și toate regiunile sale vor fi bine reprezentate aici, la secular-europeana Timişoara devenită, timp de trei zile, o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice. Cu mărci mai noi sau consacrate, DOC-denumire de origine controlată sau nu, soiurile şi producătorii se înfrăţesc, se reunesc patriotic într-o atmosferă caldă și prietenoasă, cu o identitate bine definită, sub motto-ul evenimentului “Identitatea vinului românesc, ” în cadrul Salonului VINVEST Timişoara 2018. La rându-i, marea degustare de vinuri din 15 martie 2018, -un important preeveniment al Salonului- va marca începutul sărbătorii noastre: 100 de ani de vinuri ale României.
“Importanţa VINVEST este tot mai mare, de la an la an, iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata piață internațională. Preconizăm şi anul acesta să aducem în salon crame care expun, în total, 300 de sortimente de vin. Ca în fiecare an, și la această ediție vor fi prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, cei care dezvoltă logistica. Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR vor primi Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 – 2018”, ne-a declarat ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.
Suntem siguri că şi inedita expozitie ad hoc cu 100 de sticle de vin (50 sticle din primele ediţii ale concursului, oferite de VINVEST) şi alte 50 sticle de vin susţinute de producători se vor bucura de aprecierile publicului.
De asemenea, salonul va marca o mult aşteptată reîntâlnire a producătorilor de vin, o repetiţie, în avans, putem spune, în oraşul Timişoara, desemnat Capitală Culturală Europeană 2021, prin care dorim să accentuăm bogăţia sectorului viticol naţional acum, la 100 de ani de la măreţele evenimente de-acum un veac. Vă invităm aşadar să rezervaţi în agenda evenimentelor dumneavoastră şi Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, ediţia a 15-a, în perioada 29 martie -1 aprilie 2018, la Timişoara.
Simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii vor constitui tot atâtea evenimente de excepţie, realizate şi cu aportul producătorilor înscrişi la salon.
Importatorii şi distribuitorii de vinuri, producătorii şi distribuitorii de utilaje şi servicii conexe sunt asteptaţi pentru a-şi prezenta ofertele, pe parcursul celor trei zile ale salonului.
Cei interesați să participe la VINVEST sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 20 de lei, bani pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din Salon.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST. Vă aşteptăm, în preajma Paştelui, cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.