Un spectacol reprezentativ pentru una dintre obsesiile majore ale epocii contemporane, „Mărimea contează”, în regia lui Cristi Juncu, oferă o radiografie dură a societății actuale în ceea ce privește obsesia pentru imagine și importanța deosebită pe care aspectul fizic o joacă în relațiile interumane. Atât de adânc sunt înrădăcinate convențiile legate de imaginea exterioară, încât generozitatea, bunătatea, inteligența, adică ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat, pălesc în fața valorizării pe care societatea o acordă unui aspect fizic „perfect”.
Helen, o fată simpatică și inteligentă, dar considerată de ceilalți „cam grăsuță”, îl cunoaște pe firavul Tom, iar povestea de dragoste care se înfiripă între ei este greu încercată de presiunile unui mediu artificial, în care ceea ce spun ceilalți e mai important decât adevărul interior sau decât frumusețea interioară.
Uneori, dragostea nu e de ajuns. Uneori, chiar dacă încerci să te opui majorităţii, să distrugi nişte cutume absurde, nu faci decât să cazi şi mai rău în capcana lor. Noul Big Brother al societăţii noastre nu mai vine pe filieră politico-economică, ci din direcţia miturilor imaginii de sine. Ce face acest spectacol special este contextul în care Cristi Juncu îşi plasează personajul central: Helen (Raluca Tița) nu este nici pe departe victima prejudecăţilor, ci toţi ceilalţi – victime ale monştrilor creaţi de ei înșiși, ale temerilor și ale tiparelor din care nu sunt capabili să iasă, sufocați de mediu şi de nişte iluzorii aşteptări pe care cred că trebuie să le îndeplinească.
Regia: Cristi Juncu
Distribuția:
Helen – Raluca Tiţa
Tom – Tudor Aaron Istodor / Andi Vasluianu
Carter – Vlad Zamfirescu
Jeannie – Irina Velcescu
Scenografia: Cosmin Ardeleanu
Traducerea: Irina Velcescu
Bilete la Casa de bilete a teatrului, deschisă zilnic, între 10.00-20.00 sau online pe www.nottara.ro