Cel mai bun restaurant din Bucuresti in 2018Le Bistrot Francais

Am mai luat in calcul cateva restaurante pentru acest premiu (Maize, Ginger, Veranda Casa Frumoasa etc.), insa Le Bistrot Francais e, totusi, cel mai aproape de tipologia “restaurantului de lux” la care se asteapta cineva cand aude despre un astfel de titlu.

Bucatarii nationale si specific dominant:

Cel mai bun restaurant frantuzesc din Bucuresti in 2018 – L’Atelier

Aici alegerea a trebuit sa fie facuta intre Le Bistrot Francais si L’Atelier, la egalitate in evaluarile noastre, asa ca am ales L’Atelier pentru cea mai buna bucatarie frantuzeasca din Bucuresti, si pentru ca i-am dat “premiul cel mare”, deja, lui Le Bistrot Francais.

Cel mai bun restaurant jaoonez din Bucuresti in 2018 – Yuki

Am luat in calcul restaurantele japoneze “generaliste”, pentru ca sushi are deja o categorie separata. Alegerea a fost facuta intre Yuki si Benihana, la fel de bune in evaluarile noastre, chiar daca meniurile sunt foarte diferite. I-am dat lui Yuki, mai degraba, fiindca Benihana a luat premiul anul trecut…

Cel mai bun restaurant romanesc boieresc din Bucuresti in 2018 – Zexe

In Bucuresti sunt foar doua restaurante care au mancare romaneasca boiereasca, Zexe si Jaristea. Am dat premiul tot lui Zexe, ca si anul trecut.

Cel mai bun restaurant cu Bucatarie Romaneasca Fina din Bucuresti in 2018 – MAIZE

Si aici sunt foarte putine restaurante in Bucuresti, fiindca Noua Bucatarie Fina Romaneasca e abia la inceput, are un singur an de cand a aparut, asa ca putini au reusit sa patrunda. Alegerea a fost simpla aici, MAIZE e inca detasat de celelalte cateva restaurante similare. Sper sa se ascuta concurenta anul acesta…

Cel mai bun restaurant romanesc traditional din Bucuresti in 2018 – Caru’ cu Bere

Aici a fost greu, dupa cum am spus. Ne-am gandit si la Lacrimi si Sfinti al lui Mircea Dinescu, insa ei isi spun (si asa si este), bucatarie creativa romaneasca, contemporana, si nu se incadreaza bine in niciuna dintre aceste trei categorii de bucatarie romaneasca, daca nu o punem la socoteala si pe cea urbana. Cei de la Caru’ cu Bere au cativa furnizori speciali si referintele celor care l-au vizitat sunt bune, in ciuda volumului imens. Daca alte restaurante cu specific traditional romanesc se simt nedreptatite, poate ca au dreptate, macar intr-o oarecare masura.

Cel mai bun restaurant nord-vest mediteranean (european) din Bucuresti in 2018 – Corto Maltese

Oricum am luat-o, nu i-am gasit concurenti foarte puternici lui Corto Maltese, asa ca alegerea a fost aproape naturala.

Cel mai bun restaurant sud-est mediteranean (bucatarie orientala si nord-africana) din Bucuresti in 2018 – Sharkia 

Lui Sharkia i-am fi putut da la fel de bine si premiul pentru cea mai buna bucatarie libaneza si apropiat-orientala din Bucuresti, fiindca se detaseaza (desi nu foarte mult) de celelalte restaurante orientale, insa am preferat sa introducem aceasta categorie separata, distincta, si de dragul simetriei, nu in ultimul rand.

Cel mai bun restaurant cu specific international din Bucuresti in 2018 – Joseph by Joseph Hadad

Si aici am avut mai multe restaurante pe short-list: Prime, Casa di David, Veranda Casa Frumoasa, si nu numai. I-am dat premiul lui Joseph Hadad stiind, mai degraba, ce poate face daca vrea, si nu pentru ce gasesti in farfuria de zi cu zi de la restaurantul lui din Aviatorilor.

Cel mai bun restaurant italian din Bucuresti in 2018 – Poesia

Cu mentiunea de mai sus cu privire la bucataria italiana traditionala, aici alegerea a fost mai simpla, fiindca Poesia e singurul restaurant cu specific italian din Bucuresti care face ceea ce noi, la Restocracy, consideram bucatarie fina. Si alte restaurante italienesti (Le Vivier, Isoletta) au produse de cea mai buna calitate si fac bucatarie fina, intr-o oarecare masura, insa Poesia ni s-a parut ceva mai original si mai indraznet si de aceea l-am premiat ca restaurantul cu cea mai buna bucatarie italiana din Bucuresti in 2018. La fel ca si anul trecut, de altfel.

Cel mai bun restaurant libanez din Bucuresti in 2018 – Four Seasons

Aici chiar ca a fost dificil! Sunt trei restaurante libaneze in top: Piccolo Mondo, Zaitoone si Four Seasons, si chiar libanezii lor le numesc alternativ si in egala masura pe fiecare alternativ cand le ceri sa spuna care e cel mai bun restaurant libanez din Bucuresti. Si acum a intrat in forta si cu mare pompa si Mandaloun, de cateva luni, si are toate sansele sa le ia premiul anul viitor, daca nu-l vor inchide cei care sanctioneaza restaurantele in care se fumeaza fara nicio jena.

Cel mai bun restaurant chinezesc din Bucuresti in 2018 – Zen Garden

Pentru noi a fost usor sa desemnam Zen Garden ca fiind cel mai bun restaurant restaurant chinezesc din Bucuresti in 2019, ca si anul trecut, de altfel. Totusi, parerile pe piata sunt atat de divizate, incat nici nu ne-am mai pus problema sa tinem seama si de altele.

Cel mai bun restaurant grecesc din Bucuresti in 2018 – Amvrosia

Surprinzator, nu sunt atat de multe restaurante grecesti in Bucuresti pe cat si-ar inchipui oricine. Doamna Zisi de la Amvrosia gateste foarte bine cand gaseste produse bune si cand se si ocupa personal de la un capat la altul. Tot ce se poate ca in anumite zile mancarea sa nu fie la fel de buna la Amvrosia, daca nu e Doamna Zisi pe acolo. Insa cand a fost buna, a fost foarte buna, nu am mancat in alta parte mai bine greceste, asa ca i-am dat si anul acesta premiul.

Cel mai bun restaurant spaniol din Bucuresti in 2018 – Pata Negra

Pata Negra e singurul restaurant spaniol din Bucuresti – dintre cele putine, trebuie spus – care incearca sa faca mancare ceva mai deosebita, mai originala si mai bine pusa in farfurie. Ceilalti merg exclusiv pe bucataria traditionala, populara. De aceea i-am dat premiul pentru cea mai buna bucatarie spaniola din Bucuresti in 2018 lui Pata Negra.

Cea mai buna bucatarie urbana din Bucuresti in 2018 – MA Bistro

Recunosc ca nu am vizitat toate restaurantele cu bucatarie urbana din Bucuresti, creativa, moderna, contemporana, cele care au bucatari tineri, de obicei, pasionati si cu imaginatie. Dintre cele pe care le stim, insa, micul MA Bistro de la Piata Floreasca ni s-a parut ca are cea mai buna mancare. Totusi, desemnarea premiului pentru aceasta categorie cu cea mai buna bucatarie urbana din Bucuresti in 2018 trebuie privita cu rezerva semnalata mai sus.

Cel mai bun sushi bar din Bucuresti in 2018 – Ginger

Si Argentine si Yoshi au sushi la fel de bun, cand iti prepara cei doi chefs ceva special, asa cum stiu ei sa faca, insa la Ginger de la Radisson fac asta oricand si pentru oricine, de asta le-am dat premiul pentru cel mai bun sushi bar din Bucuresti in 2018.

Cel mai bun oister & caviar bar din Bucuresti in 2018 – Le Vivier

Le Vivier au cele mai bune fructe de mare fine si crude din Bucuresti, la fel ca si Isoletta, de altfel, Mesogios si alte cateva restaurante care, din ce am auzit, le cumpara tot de la Le Vivier. Sau, oricum, de la acelasi furnizor de stridii si fructe de mare din Bretagne, in Franta, cele mai bune din lume. Asadar, alegerea Le Vivier drept cel mai bun oister & caviar bar din Bucuresti a fost aproape naturala.

Cel mai bun steakhouse din Bucuresti in 2018 – Red Angus

Aici am facut o alegere subiectiva, pentru ca si JW Steakhouse de la Marriott, si Osho si Vacamuu sunt la fel de bune, cu vita de cea mai buna calitate si echipamente de top in bucatarie. Or, l-am ales si noi pe cel mai mic dintre ei, Red Angus din Centrul Vechi, drept cel mai bun steakhouse din Bucuresti in 2018 spre incurajarea altor “outsiders” sa intre in aceasta competitie.

Cel mai bun restaurant de peste si fructe de mare din Bucuresti in 2018 – Mesogios

Si aici a fost greu de ales, fiindca sunt multe alte restaurante de peste si fructe de mare la fel de bune – e suficient sa va uitati la rezultatele competitiei noastre din 2018 la categoria peste si fructe de mare: Isoletta, Fish House (castigatorul competitiei), Raionul de Peste si altele. Totusi, Mesogios are o eleganta aparte, asa ca l-am diferentiat si prin aceasta cand am decis sa-i dam titlul de cel mai bun restaurante de peste si fructe de mare din Bucuresti in 2018.

* * *

Cel mai bun Chef din Bucuresti in 2018:

Nici aici nu am stat prea mult pe ganduri, i-am dat premiul Cel mai bun si mai creativ chef din Bucuresti in 2018 lui Alex Petricean de la MAIZE, si pentru incurajarea noii generatii de tineri si talentati chefs, nu in ultimul rand.

Premiile speciale:

Cel mai bun restaurant nou deschis in Bucuresti in 2018 – KAIAMO

Alegerea a fost naturala, pentru ca acest restaurant Kaiamo are si mancare foarte buna, e si foarte original, spectaculos amenajat, cu servicii aparte si, inainte de toate, pentru ca e un promotor al Noii Bucatarii Romanesti Fine si Creative.

Cel mai original spectacol de restaurant din Bucuresti in 2018 – Locanta Jaristea

Si in 2018 si inainte, Locanta Jaristea a avut mereu spectacolele acelea seara care incanta de zeci de ani pe cei care se duc acolo. Nu toti sunt admiratori ai astfel de spectacole, nici ai amenajarii opulente cu toate din alte vremuri, insa noua ne place, asa ca i-am dat premiul pentru cel mai original spectacol de restaurant din Bucuresti.

Cel mai distinctiv serviciu intr-un restaurant bucurestean in 2018 – Chelneritele de la Select

Am premiat de fiecare data serviciile din restaurante. Extrem de subiectiv, desigur, insa e felul nostru de a arata ce consideram un serviciu bun intr-un local si ce unul prost. Cele trei chelnerite de la Select (in poza din dreapta sus) sunt acolo de zeci de ani, asa ca ar fi putut primi acest premiu la fel de bine si in anii trecuti. Sunt niste personaje de film, in adevaratul sens al cuvantului. Pacat ca nu vor veni sa-si ia premiul, nu le va lasa managerul sa plece, fiindca nu mai are cu cine lucra in restaurant. Poate ca vom face un video cu ele intr-o zi, sa le vedeti si altfel decat nemiscate in poza.

Aveam in plan sa-i dam lui Miki premiul pentru « Cea mai incantatoare faptura intalnita intr-un restaurant din Bucuresti 2018 », dar nu am mai gasit-o, a plecat de la rastaurantul in care am vazut-o ultima data si nu mai stim nimic de ea. Poate ca la anul…

Mentiuni – Preferintele Restocracy: Argentine si Infinitea

Anul acesta le-am dat celor de la Argentine, care au un mare chef, pe Catalin Petrescu. Le-am dat si celor de la Infinitea, mic bistrou, ceainarie si cafenea, pentru ca au avut curajul sa fie din alta lume intr-un oras care nu mai are repere.

Sinteza:

  • Cel mai bun restaurant din Bucureşti în 2018– Le Bistrot Francais
  • Cel mai bun restaurant romanesc boieresc din Bucureşti în 2018 – Zexe
  • Cel mai bun restaurant cu Bucătărie Românească Fină din Bucureşti în 2018 – MAIZE
  • Cel mai bun restaurant romanesc tradițional din Bucureşti în 2018 – Caru’ cu Bere
  • Cel mai bun restaurant cu specific internațional din Bucureşti în 2018 – Joseph by Joseph Hadad
  • Cel mai bun restaurant italian din Bucureşti în 2018 – Poesia
  • Cel mai bun restaurant franțuzesc din Bucureşti in 2018 – L’Atelier
  • Cel mai bun restaurant japonez din Bucureşti in 2018 – Yuki
  • Cel mai bun restaurant nord-vest mediteranean (european) din Bucureşti în 2018 – Corto Maltese
  • Cel mai bun restaurant sud-est mediteranean (bucătărie orientală și nord-africană) din Bucureşti în 2018 – Sharkia
  • Cel mai bun restaurant grecesc din Bucureşti în 2018 – Amvrosia
  • Cel mai bun restaurant spaniol din Bucureşti în 2018 – Pata Negra
  • Cel mai bun restaurant libanez din Bucureşti în 2018 – Four Seasons
  • Cel mai bun restaurant chinezesc din Bucureşti în 2018 – Zen Garden
  • Cea mai buna bucătărie urbana din Bucureşti în 2018 – MA Bistro
  • Cel mai bun sushi bar din Bucureşti în 2018 – Ginger
  • Cel mai bun oister & caviar bar din Bucureşti în 2018 – Le Vivier
  • Cel mai bun steakhouse din Bucureşti în 2018 – Red Angus
  • Cel mai bun restaurant de peste și fructe de mare din Bucureşti în 2018 – Mesogios
  • Cel mai bun restaurant nou deschis în Bucureşti în 2018 – KAIAMO
  • Cel mai original spectacol de restaurant din Bucureşti în 2018 – Locanta Jariștea
  • Cel mai bun Chef din Bucureşti în 2018:  Alex Petriceande la MAIZE