Teatrul EXCELSIOR lansează cea de-a opta ediție a Concursului de Dramaturgie NEW DRAMA, un proiect dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, care sunt încurajați să își dezvolte imaginația prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică.

Acest demers cu tradiție al Teatrului EXCELSIOR a oferit până acum pentru sute de adolescenți din România șansa de a-și descoperi vocația artistică.

Adolescenții pasionați de teatru sunt invitați să scrie o piesă într-un act și să o trimită până pe 15 mai a.c. pe adresa secretariat.literar@teatrul-excelsior.ro, împreună cu formularul de înscriere și o scrisoare de motivație prin care să explice de ce își doresc să participe la concurs.

Textele înscrise vor fi jurizate de profesioniști din domeniul teatrului (dramaturgi, regizori şi critici de teatru). În urma selecției, șase dintre piese vor ajunge în faza finală a proiectului, iar textul câștigător va fi transformat într-un spectacol care va intra apoi în repertoriul Teatrului EXCELSIOR.

ETAPELE DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI NEW DRAMA:
a. Înscrierea textelor de către concurenţi, jurizarea şi desemnarea celor 6 texte finaliste.
b. Un atelier de scriere dramatică pentru cei șase finaliști, susținut la Teatrul EXCELSIOR de un dramaturg reputat.
b. Spectacole-lectură pe baza celor șase texte finaliste, cu regizori și actori profesioniști, în urma cărora juriul va desemna piesa câștigătoare.
c. Textul câștigător devine spectacol, montat la Teatrul EXCELSIOR în stagiunea 2023-2024.

CALENDARUL CONCURSULUI:
• 1 martie 2022 – lansarea proiectului
• 15 mai 2022 – deadline pentru înscrierea textelor
• 20 iunie 2022 – anunțarea titlurilor finaliste
• septembrie 2022 – atelierul de scriere dramatică
• noiembrie / decembrie 2022 – spectacole-lectură la Teatrul EXCELSIOR
• Stagiunea 2023-2024 – premiera spectacolului montat pe baza piesei câștigătoare

Este a cincea ediție la care și părinții de adolescenți vor fi invitați să formeze un juriu onorific cu rol consultativ care să citească piesele trimise, pentru a afla care sunt pasiunile și obiectele de interes ale tinerilor aflați la această vârstă.

Ei vor desemna zece piese pe care le consideră reprezentative pentru universul adolescenților.

Mai multe detalii și noutăţi despre spectacolele și programele Teatrului EXCELSIOR sunt disponibile pe website-ul http://www.teatrul-excelsior.ro