Tom este un tip normal care are „trei probleme” foarte mari. Într-un puseu de performanţă erotică, dublat de o promiscuitate fără precedent (pentru el), Tom a reuşit să lase însărcinate trei femei, în decurs de o săptămână: iubita „oficială”, vecina de alături – o femeie căsătorită, la patruzeci şi ceva de ani – şi studenta lui, de optsprezece ani.

În textul de un comic tăios al dramaturgului Rajiv Joseph, sunt aduse în lumină toate succesele şi eşecurile din viaţa lui Tom; pe măsură ce femeile se întâlnesc şi îşi dau seama de ceea ce s-a întâmplat, Tom realizează că existenţa lui a luat-o razna şi că are doar puţin timp la dispoziţie ca să o asambleze la loc.

„Un pic prea intim” – o piesă cu „un ceva care te face să nu te poţi uita în altă parte” (conform New York Times) – este o comedie despre prietenie şi dorinţă carnală, ca şi despre felul în care cele două nu pot fi asociate.

Regia: Cristi Juncu
Distribuția:
Tom – Andi Vasluianu
Jen – Laura Vasiliu / Cristina Florea
Maureen – Catrinel Dumitrescu
Becca – Diana Roman
Franny – Irina Velcescu
Seth – Dan Bordeianu

Scenografia: Cosmin Ardeleanu
Traducerea: Bogdan Budeş
Coregrafia: Attila Bordàs
Ilustraţia muzicală: Cristi Juncu

Nerecomandat sub 14 ani

Bilete la Casa de bilete a teatrului, deschisă zilnic, între 10.00-20.00 sau online pe www.nottara.ro