VINVEST și Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București vă invită la Salonul de Vinuri VINTEST: VIN LA EXPO!, ce va avea loc în perioada 7-9 decembrie 2018, la Sala Expozițională a universității mai sus menționate, sub profunda însemnătate a Centenarului Marii Uniri.
Printr-o expoziție inedită, anul acesta toate regiunile viti-vinicole ale țării ”își vor da mână cu mână” și vor realiza o Unire simbolică a vinurilor de marcă aparținând producătorilor români.
Aflat deja la cea de-a VIII-a ediție, VINTEST este mai ales îndrăgit pentru campania ”IUBESC VINUL ROMÂNESC” demarată în urmă cu 5 ani. Acum, în anul de grație 2018, demersul de promovare a soiurilor românești atinge cel mai sensibil punct și provoacă reprezentanții cramelor să își personalizeze produsele favorite din portofoliu, astfel încât împreună să scriem povestea ”100 de vinuri pentru 100 de ani”.
Pe parcursul celor trei zile, VINTEST va găzdui prezentări de noi produse, dezbateri tematice, degustări de vinuri, tombole pentru participanți, și se va bucura de prezența unor specialiști titrați din domeniul oenologic, din mediul academic, precum și din rândul jurnaliștilor și bloggerilor de profil.
De asemenea, acțiunile premergătoare evenimentului vor urmări – printr-o serie de dezbateri și simpozioane- o analiză a evoluției pieței vinului în ultimii 100 de ani, raportată la consum și profilul consumatorului.