Desfăşurată în acest an sub motto-ul “Identitatea vinului românesc”, cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST a serbat Marea Unire a Vinurilor şi s-a bucurat de 300 de sortimente provenite din toate provinciile istorice româneşti. Din cadrul evenimentului nu au lipsit nici soiuri internaţionale de prestigiu, toate reuşind să încânte gusturile celor peste 2700 de vizitatori ce au trecut pragul Salonului în cele trei zile de eveniment.
Acum, la Centenarul Marii Uniri, şi într-un moment în care Timişoara deţine gloriosul titlu de „Capitală Europeană a Culturii”, VINVEST a dedicat această ediţie serbării celor 100 de ani trecuţi de la marile evenimente. Simbolistica trecerii s-a regăsit în cadrul Salonului chiar de la intrare, acolo unde a fost amenajată o expoziţie inedită de 100 de sticle de vinuri româneşti, sub forma unei comparaţii între etichetă veche şi etichetă nouă: 50 dintre sticlele prezente au fost din arhiva celor 13 ediţii ale Concursului Naţional de Vinuri, iar celelalte 50 din rândul producătorilor de vin prezenţi în acest an la eveniment.
În acelaşi ton încărcat de patriotism, grupul Jidvei a lansat un produs de sărbătoare: Vinul Unirii, pentru care a ales două sortimente: Fetească Regală şi Rozé, un cupaj din soiurile Pinot Noir, Cabernet Sauvignon şi Shyraz.
Producătorul VINCON ROMANIA şi-a completat portofoliului prin lansarea unui nou brand, ce revendică tradiţia vinului moldovenesc: Sigillum Moldaviae– gamă de vinuri ce provine din podgorii moldoveneşti recunoscute pentru vinurile de calitate: Huşi, Odobeşti şi Panciu.
Un moment aparte a fost oferit de Cotnari, care i-a invitat pe cei prezenţi să deguste în premieră vinuri roşii şi rozé, adăugându-le gamei de vinuri albe SELECŢII, din podgoria Cotnari.
Producătorul Hermeziu a ales, de asemenea, VINVEST 2018 pentru a-şi lansa noile vinuri Petiant: Madame Bleu și Mademoiselle Rosé.
În cea de-a doua zi a Salonului au fost anunțate medaliile acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XIII-a. Din cele 129 de probe de vinuri înscrise de 25 de producători românești, au primit Marea Medalie de Aur:
- VINCON ROMANIA, gama Sigillum Moldaviae, cu sortimentul Tămâioasă Românească
- Domeniile Recaş, cu sortimentul Muscat Ottonel
- Hermeziu, C’est Soir, cu sortimentul Busuioacă de Bohotin
- Dealu Mare, gama Lacerta Rezerva, cu sortimentul Cabernet Sauvignon
- Dealu Mare, gama Premium Budureasca, cu sortimentul Sauvignon Blanc Fume
- Hermeziu, gama Thrubilo, cu sortimentul Spumant Sec.
Pe lângă cele 6 Mari Medalii de Aur, au fost decernate 18 medalii de aur şi 14 de argint, după cum urmează:
Categoria Vinuri Albe : 6 medalii de aur, 8 medalii de argint
Categoria Vinuri Rosé : 3 medalii de aur, 3 medalii de argint
Categoria Vinuri Roşii : 7 medalii de aur, 5 medalii de argint
Categoria Vinuri Aromate : 2 medalii de aur, 1 medalie de argint
Din juriu au făcut parte persoane autorizate și membre ale Asociației Degustătorilor Autorizați din România, preşedintele comisiei fiind doamna Arina ANTOCE, prof.dr. expert O.I.V. (Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului). “A fost un concurs foarte strâns, cu foarte multe vinuri bune. Au câștigat cei mai buni și ne bucurăm că putem oferi medaliile pentru aceste vinuri. Pe lângă aceste distincţii, toţi expozanţii, precum şi cei implicaţi în Concursul Naţional de Vinuri, ediţia a XIII-a, au primit o medalie specială: Medalia Centenarului Marii Uniri. Le mulțumim tuturor celor care au participat la concurs şi Salon.”, a declarat Lucia Pîrvu, director VINVEST.
Ediţia de anul acesta a VINVEST s-a bucurat şi de prezenţa unor invitaţi de marcă din rândul autorităţilor naţionale şi locale, dar şi de cavaleri ai vinului de la Ordinul Sfântul Vincenziu din Szeged, Asociația Femeilor Specializate în Degustarea Vinului din Szeged și un reprezentant al Ordinului Cavalerilor Vinului Sfântul Teodor din Belgrad, cu toţii completând nota festivă a evenimentului.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a a fost un eveniment la care şi-au adus contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori au fost Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Asociația de Cultură și Promovarea a Vinului VINVEST, iar partenerii principali au fost Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. În rândul producătorilor de vin, partener national a fost Crama Hermeziu, iar parteneri principali au fost Cotnari, Jidvei şi VINCON ROMANIA.
VINVEST este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa Centrală și de Est. De 15 ani, participanții din România și din străinătate folosesc acest prilej pentru lansarea de produse noi și pentru deschiderea de noi parteneriate. Promotor deja consacrat al brandurilor românești, are ca obiectiv atât încurajarea legăturilor de afaceri în beneficiul consumatorului final, cât și educarea publicului larg în arta vinului.